Fundația pentru Controlul Calității Laptelui deține un laborator care si-a început activitatea in anul 2004. Dotarea și utilarea laboratorului a fost realizată în baza unui proiect denumit “Controlul calității în lanțul laptelui” cu fonduri provenite de la Guvernul Olandei prin intermediul Agenției EVD Senter International. Cu ajutorul acestor fonduri s-a achiziționat aparatura necesară și s-a dotat laboratorul.
Cele trei principii de bază ale laboratorului nostru sunt:
Independența
Laboratorul este organizat în așa fel încât este independent atât față de procesator cât și față de producător.
Imparțialitatea
Analizele sunt realizate în aceleași condiții pentru toți clienții.
Integritatea
Personalul implicat în activitatea de analiză este selectat și angajat conform cerințelor postului pe care îl ocupă.
Scop
Fundația pentru Controlul Calității Laptelui are ca scop analiza probelor de lapte si furaje in ceea ce privește calitatea igienică și chimică a acestora fără să urmarească obținerea unui profit.
Obiective
Analiza corectă a probelor
Menținerea imparțialității și independenței laboratorului
Asigurarea confidențialității și securității datelor
Realizarea analizelor la nivel de excelență, în conformitate cu metodele de analiză standardizate
Asigurarea trasabilității măsurării prin etalonarea echipamentelor